30 mai 2013

Intr-una din acele dimineti

Ca cea de astăzi. Mă trezesc buimacă, trag draperiile şi exclam "Ce vreme tomnatică!" Îmi  fac gimnastica  zilnică după care îmi iau cana preferată, plicul de ceai verde şi pun apa la fiert, timp în care pornesc laptopul, tastez fără să clipesc -youtube- şi dau click pe un playlist. Prima piesă: "Depeche Mode - Goodbye." 
Decid să îmi petrec dimineaţa cu un mic dejun în pat şi cu gândul la ciocolata J.D. Gross primită în urmă cu câteva zile. Nu mă pot abţine! Mă ridic frumuşel, mă îndrept val-vârtej către bucătărie şi fur un pătrăţel, suficient să-mi satisfacă papilele gustative. "E cu 70% ciocolată neagră!" exlam, convingându-mă că un pătrăţel nu o omorî pe nimeni.




Pe ritmurile piesei amintite, îmi iau carneţelul şi un pix şi pierzând noţiunea timpului, mă cufund în emoţii şi amintiri, în sentimente şi dorinţe, în realităţi şi vise. Ajung s-aştern gânduri cu o apartenenţă incertă şi simt  cum un ghem de emoţii se descătuşează şi strâng pixul cu fermitate. Mă simt asemenea scriitorului care profită de acea licărire, acea sclipire a momentului şi lasă totul baltă pentru a dispărea într-un univers anonim.
Şi-ncep:
Suflet trist, suflet singur. Acela eşti. Al naibii de încăpăţânat. Ţii cu atâta îndârjire uşa închisă, cu atâta frică să nu intru peste tine şi să-ţi cunosc insecurităţile şi temerile. Ţi-e groază că aş putea veni, face ravagii şi trânti uşa mai brusc decât o făcuse altcineva înaintea mea. Dar nu te intrebi tu oare cum ar fi dacă aş bate frumos la uşă şi ai fi întâmpinat cu un zâmbet sincer? Dacă ţi-aş atinge delicat obrazul iar apoi m-aş plimba cu degetul pe buzele tale reducându-te la tăcere? Nu te intrebi tu oare cum ar fi dacă mi-ai permite să fiu nu doar o alinare ci o vindecare?
Zbor către alt tărâm pe măsură ce aud primele acorduri de chitară ale piesei "All over you" - The Canvas..
Şi mă trezesc când ceaiul e prea amar căci dusă de val am uitat să scot plicul, am uitat să-l savurez pe deplin.
Scoasă din universul anonim, constat că timpul n-a stat în loc dar nici nu s-a grăbit să plece, a făcut doar câţiva paşi din lungul traseu de 24 de ore. Zâmbesc că n-am pierdut trenul dar am ieşit din rutină preţ de  mai bine de jumătate de oră. Nu ştiu voi, dar eu apreciez momentele de genul. Nu caut să le multiplic, nu mă chinui să le întreţin ci aştept clipa potrivită şi profit pe deplin.  
Acum ascult  "Show me how to live" de la Audioslave şi mă gândesc ce ojă o să aleg pentru a-mi face manichiura. Decizii, ezitări ... Aş zice să-i fac în ciudă vremii de afară şi să optez pentru o manichiură colorată.


 Între timp răsfoiesc programul TIFF-ului şi îmi pun în gând să nu-l ratez şi anul acesta. 



Îmi îndrept privirea către fereastră privind vremea mohorâtă. Nu trebuie să uit umbrela şi să scot din dulap trench-ul. Se anunţă o după-amiază cu tunete şi precipitaţii abundente astfel că nu îmi permit luxul de a alege ceva mai subţire. Ne citim pe seară.
O zi frumoasă vă urez!

Ştiu că nu este tocmai genul de postare cu care v-am obişnuit dar totul a fost atât de spontan încât am decis să-mi împart gândurile acestei dimineţi cu voi. Sper că am reuşit să vă captez atenţia şi să cunoaşteţi o altă faţă a mea. Adeseori mă pierd printre cuvinte, arareori le fac publice. Dacă nu, sper ca măcar cu poza cu ciocolata să vă fi atras! :D 
Vă pup şi aştept comentariile voastre cu mult interes!

Niciun comentariu:

09 10