1 octombrie 2014

Arome de toamna


Printre mutat, serviciu şi completat de hârtii pentru facultate mi-am găsit puţin timp şi pentru acest tag. 
Cum alerg din stânga în dreapta abia aştept weekendul care pentru mine începe mâine. când merg acasă la părinţi! :D

Toamna a fost şi cred că încă este anotimpul meu preferat. Am pus acel "cred" pentru că între timp am învăţat să iubesc şi vara şi, spre surprinderea mea, chiar destul de mult.
Zilele trecute DarLyst a publicat pe blogul ei acest tag pe care l-am citit pe nerăsuflate. Ajunsă la sfârşitul postării am avut surpriza să văd că m-a nominalizat să-l preiau. După cum i-am spus şi ei, îl preluam oricum căci întrebările sunt tare drăgute. Totuşi, îi mulţumesc frumos că s-a gândit la mine! 


1. Accesoriile preferate în această toamnă

Pălăriile. Pe zi ce trece realizez că stilul meu vestimentar este în continuă schimbare. Nu cu mult timp în urmă nu agream pălăriile, acum am început să le văd nu doar utilitatea ci și frumusețea. Și presimt că mă va ține aveastă actuală mini-obsesie.


10151821_10152274443291459_3534253285059027937_n


2. Lumânarea preferată pentru toamna aceasta

Cu sinceritate spun că nu mi-am mai cumpărat lumânări parfumate de ceva vreme bună. Eu le asociez cu sezonul rece asa că din iarnă și până în prezent am spus pas. În plus, sunt extrem de sensibilă la mirosuri/parfumuri motiv pentru care nu îmi ies din zona de confort prea des.
Ca arome îmi plac cele cu scorțișoară și recent am descoperit că îmi place mirosul lavandei.


1173820elarge



3. Băutura preferată din această toamnă

Pumpkin Spice Latte. Unii consideră această băutură supra-apreciată și enervant de populară. Mie nu îmi pasă cine o prepară, că vorbim de Starbucks sau de o cafenea de la colțul străzii atât timp cât îmi place gustul ei.

0fb163ed71aa353be1180a81461cdf55


4. Cartea preferată

Easy breezy. V-am tot menționat-o prin postările Week in photos: trilogia Delirium. Dacă vezi dincolo de poveste care, de atlfel, e şi ea super captivantă, s-ar putea să îți placă. N-am fost fana lecturilor despre lumi distopice dar această trilogie are acel je ne sais quoi  care mă face să o devorez. Pagină cu pagină. Și rar mi se întâmplă asta.

Delirium-Trilogy-delirium-31382340-780-392


5. Melodia preferată toamna asta

Momentan îmi place mult Chet Faker "Gold." La fel de mult îmi plac şi "I'm into you" "Talk is cheap" iar de "No diggity" nu mai spun că este mega cunoscută.
Şi se pare că există tratative să vină la Cluj la anul. Un loc în primul rând, vă rog!





6.Rujurile preferate din această perioadă

Nu mă dau des cu ruj, prefer balsamurile de buze pentru un plus de hidratare dar pentru zilele când îmi doresc să folosesc un ruj prefer rujurile în nuanţe de roşu-burgundy. Un exemplu ar fi rujul de la MUA shade #1. Super pigmentat, cremos şi raport calitate-preţ excelent.

muastore_shade-1_1_1

7. Ojele preferate

Aici e simplu. Port roşu indiferent de sezon. Îmi plac mult nuanţele de roşu din gama ultrarezistent de la Farmec şi la fel mult îmi place şi nuanţa asta de roşu de la Maybelline. Ah, câteodată mai port şi culori gen burgundy, dark orchid.


8. Mâncarea preferată în acest anotimp

Încep încet dar sigur să descopăr puţin din bucătăria mexicană. Am mâncat burritos delicioşi şi vreau să încerc şi Fajitas.


mancare-cluj-bistro

9. Ce aştepţi cu nerăbdare sezonul acesta?

Sunt născută toamna aşa că aştept ziua mea şi 30 noiembrie, ziua mea de nume şi totodată şi zi liberă. 

10. Parfumul preferat toamna aceasta

Nu am un parfum preferat în funcţie de anotimp dar pentru întreg sezonul rece îmi place Jimmy Choo. Ştiu, se spune că e perfect pentru primăvară-vară. Mie îmi place mai mult în sezonul rece.

JIMMY CHOO EDTpackshot



Cele care au blog, dacă vă place acest tag, vă invit să îl preluaţi. 
Mi-ar face plăcere să citesc şi răspunsurile cititoarelor fără blog. În acest fel v-aş cunoaşte mai bine! :)







Niciun comentariu:

09 10