30 noiembrie 2014

Week in photos 85


Hello, hello oameni dragi!

30 noiembrie, Sfântul Andrei, ziua mea de nume, ultima zi de toamnă, o zi rece şi ploioasă care să ne pregătească pentru ultima lună a acestui an.
La Cluj am avut deja parte săptămâna aceasta de prima ninsoare dar nu s-a depus încât să ne permitem şi primul om de zăpadă.
Îmi amintesc că eram destul de adormită în dimineaţa aia, m-am uitat pe geam printre draperiile roşii, mi-am făcut rutina de dimineaţă şi abia apoi exclam şocată: Ce Dumnezeu se întâmplă afară? A nins?! Când eu deja văzusem priveliştea cu minute în urmă. :))

Despre săptămâna ce tocmai a trecut ar fi multe de spus! Şi aproape doar de bine!
Mă bucură direcţia spre care a luat-o viaţa mea şi, în continuare, mă face fericită fiecare lucru mărunţel care mi se întâmplă. Oamenii dragi îmi spun că vorbesc cu multă pasiune şi dedicaţie despre ultimele luni din viaţa mea iar faptul că reuşesc să reflect asta în exterior nu poate fi decât de bine, nu?

Luând exemplul unui bun prieten, încerc să am alături oameni calitativi şi evenimentele mai puţin fericite să le moderez cu ajutorul lucrurilor bune care mi se întâmplă. 

Simt că vine Crăciunul! Asta e o mare realizare pentru o persoană care nu se entuziasmează din octombrie-noiembrie şi acordă o importanţă semnificativă fiecărei zile. Însă anul acesta, cumva, m-a prins spiritul sărbătorilor mai devreme decât mă aşteptam. Doza e moderată, nimic de speriat. 

Iar am scris un roman. Mai bine las poveştile şi vă arăt pozele. :D


week_in_photos_85_deeb's_blog_2

#1 Ciocolată, ciocolată peste tot! Dacă tot încerc ediţiile de vară de la Heidi, musai să le gust şi pe cele de iarnă. În apărarea mea spun că e duminică şi încă nu am mâncat toată ciocolata. E foarte bună dar mâncăm cu măsură!

week_in_photos_85_deeb's_blog_8

#2 Am un nou local adăugat în top 5 al localurilor preferate din oraş. E vorba despre Crush Wine Bar deschis acum de ceva vreme bună dar eu l-am tot ocolit. Big mistake! Arată super bine şi sevirea e printre cele mai bune din oraş. Am rămas plăcut impresionată!

week_in_photos_85_deeb's_blog_9

#3 Am savurat un pahar de vin şi am analizat meniul. Mi-ar fi plăcut să aibă mai multe vinuri dulci dar în rest doar de bine, de foarte bine am de spus!

week_in_photos_85_deeb's_blog_7

#4 Mama obişnuia să facă o ciocolată de casă de toate prietenele mele din copilărie abia aşteptau ziua de sâmbătă pentru a fi invitate la masă. Ei bine, o colegă drăguţă de la job  a decis să ne îndulcească pe toţi şi mie personal mi-a amintit şi de gustul copilăriei. Am gustat toate cele 3 sortimente şi au fost super, super bune!

week_in_photos_85_deeb's_blog_3

#5 Câteodată mă apucă gătitul şi îmi place să experimentez, să gătesc reţete simple dar gustoase. În farfurie sunt tagliatelle cu ton, castravete, măsline verzi fără os şi un dressing făcut din zeama de la măsline, zeamă de lămâie + coajă de lămâie şi maioneză.  Au fost extrem de bune şi fresh şi cu siguranţă voi mai face!

week_in_photos_85_deeb's_blog_1

#6 Decor drăguţ de Crăciun la Chic Ville. Întotdeauna i-am apreciat pentru bun gust. :)

week_in_photos_85_deeb's_blog_5

#7 S-a deschis Reserved în Polus şi, dacă sunteţi din Cluj, vă puteţi bucura şi astăzi de o reducere de 20% la produsele care nu sunt deja reduse. Mi-a plăcut ce am văzut, pornisem cu gândul să-mi cumpăr o pălărie pe care am văzut-o în catalog dar mi s-a spus că doar pe săptămâna viitoare o voi găsi.

week_in_photos_85_deeb's_blog_10

#8 Iarna la Cluj. Din câte am înţeles de mâine e cold galben de viscol şi ninsori. Nu mă declar prea încântată.
#9 All black! N-am plecat din Reserved cu mâna goală. Mi-am luat o geantă mare pentru o persoană înaltă ca mine. :)) Ca să se asorteze, am luat şi un portofel de la Târgul de genţi din Iulius. Dar o să vă povestesc mai multe într-o postare dedicată ultimelor lucruri cumpărate.

week_in_photos_85_deeb's_blog_11

#10 Cu atâta scorţisoară alături, şi-n cafea şi pe corp, chiar simt că vine Crăciunul. Crema de la Balea cu măr şi scorţisoară miroase delicios! Fiţi pe fază, săptămâna viitoare dau drumul unui concurs în cadrul căruia, alături de alte produse, se află şi această cremă.
#11 O nouă zi, o nouă reţetă: orez, fasole verde, piept de pui şi confit de smochine. Un deliciu super simplu de făcut!

Şi cu asta am încheiat săptămâna în imagini.

Sper că v-a plăcut postarea şi aştept să îmi spuneţi câte ceva şi despre săptămâna voastră!

Vă pup şi vă urez o seară de duminică cât mai relaxantă!

P.S. Mă găsiţi şi pe Instagram: Andreea Goia


23 noiembrie 2014

Week in Photos 84

O zi de duminică rece care pare să anunţe prima ninsoare!
Nu-mi cade bine afirmaţia tocmai făcută căci nu m-am săturat de toamnă. Mai vreau să-mi port geaca de piele şi trench-ul bej! Mai vreau zile frumoase fără ninsoare, fără polei. Cu străzi curate.


N-aş vrea să trec la palton decât când îmi găsesc paltonul negru cu croiala clasică pe care îl tot caut de ... iarna trecută. Sper ca anul acesta să nu fie cazul să mă conformez căci la sfârşitul anului vreau să am bifate cât mai multe de pe lista "Lucruri pe care orice femeie trebuie să le aibă."


Săptămâna de care ne despărţim curând a fost una bună! Câteodată, în drum spre casă, analizez anul ăsta şi tot ce mi s-a întâmplat şi mereu ajung la aceiaşi concluzie: Totul se întâmplă cu un motiv! 
Dar nu o să vă povestesc despre asta decât la finele lui 2014 când tragem linie şi comparăm dorinţele scrise anul trecut şi realizările anului încă de faţă.

Mai bine vă arăt pozele:


Fotografie5355


#1 Cam aşa a arătat micul meu dejun la începutul săptămânii! Nuci, seminţe de susan, fulgi de porumb, banană şi lapte de soia!


Fotografie5358


#2 Nu mi-a trecut pofta de ciocolată Bounty aşa că mi-am luat o punguţă cu mini Bounty! Mi-am pus în fiecare dimineaţă o ciocolăţică în geantă şi acum pot spune că pentru ceva vreme stau deoparte de Bounty. Poftă satisfăcută! Mission completed.


10799449_906642452686925_459425059_n


#3 Vroiam să merg la un local deschis recent în oraş pentru a savura un pahar de vin şi am ajuns să mănânc prăjitură cu cremă de dovleac. Asta pentru că localul recent deschis era plin ochi. Nu mă miră. La cât de cochet pare! Oh well, data viitoare facem rezervare! Despre prăjitură am scris aici.

8ef446f3-851c-409c-aa15-f857af582286_zps963156af


#4 Preferatele mele săptămâna asta! Tuşul de la Melkior e absolut divin şi extreeeeem de rezistent!

week_in_photos_deeb's_blog_84


#5 Vă arătam eu aici o poză cu "La Trăsură" o nouă cafenea mobilă plasată strategic în Piaţa Muzeului. Trebuia să le încerc cafeaua. Mi-am luat Spicy Nutt Latte. Papilele mele gustative s-au declarat încântate. Aş fi preferat şi mai multă scorţisoară dar asta ţine strict de gusturile mele.
#6 Am mers la The Hunger Games pentru că văzusem cele două părţi şi eram curioasă ce ni se mai pregăteşte. Nu, nu am citit cărţile şi nu m-a convins nici acum să le citesc. E un film bun dar nu suficent de bun. 

week_in_photos_deeb's_blog_84_1

#7 Dacă ceaiul verde cu miere de la Arizona nu m-a impresionat, am zis că vreau totuşi să le încerc şi pe cel cu rodie, respectiv cu afine. L-am luat pe cel cu rodie şi mi-a plăcut mai mult decât cel verde.
Iar ciocolata amăruie cu marţipan e printre preferatele mele.
#8 Mă plângeam până nu demult că trebuie să îmi spăl părul zilnic ca să arate decent. Nu şi acum. Am revenit la şamponul Syoss şi bine am făcut. Chiar dacă nu am mai găsit pe nici unde varianta pentru păr normal, am decis să iau cea împotriva mătreţii şi bine am făcut. Părul meu arată curat chiar şi după 2-3 zile de la spălare în condiţiile în care am un păr des care se îngraşă destul de rapid.
Şi când văd că la rădăcini nu mai arată aşa cum îmi doresc, intră-n scenă şamponul Batise care-şi face treaba excelent. Şi uite aşa de la spălarea zilnică, am ajuns să îl spăl la 3-4 zile.


Fotografie5363


#9 Lazy day! Mă relaxează cititul în apropierea ferestrei mai ales dacă-i o zi cu soare. Şi dacă am alături un bol cu alune şi fistic, cu atât mai bine. Şi pentru că în weekend am mai mult timp pentru mine, îmi place să-mi refac manichiura.


Cam atât despre săptămâna mea.
Ce-mi puteţi spune despre a voastră?

Aştept cu mult drag comentariile, opiniile, sugestiile voastre. Vă pup!




22 noiembrie 2014

Ce se intampla cand iti uiti doua ore plasa cu cumparaturi in cafenea?


De ceva timp n-am mai scris postări şi mai personale decât clasicele Week in Photos aşa că astăzi vreau să vă povestesc o întâmplare care a avut un final fericit dar care m-a pus pe gânduri,


Eram cu prietena cea mai bună în mall şi după o tură de cumpărături am decis să
mergem să bem o cafea. Fiindcă vremea era nehotărâtă, ba soare, ba nori, ba vânt, oscilam între a sta afară, pe terasă, sau a intra în local şi a ne savura cafeaua într-o atmosferă ferită de încăpăţânările vremii.

În cele din urmă, am stabilit să stăm pe terasă. Ne lăsăm frumos plăsuţele pe scaunele din dreapta noastră şi ne luăm cu poveştile. Ca fetele! Între timp, se lăsase bine frigul şi mai mult obligate de raţionament, am abandonat terasa şi am ocupat două locuri în interiorul localului.



O nouă tură de poveşti. Şi încă două şi încă prea multe pentru a fi numărate. Aşa se întâmplă când ai în faţa ta o persoană care ţi-e prietenă de 13 ani.


week in photos_76_deeb'sblog_8


Şi cum că vrem, că nu vrem, cafeaua se mai şi termină, decidem că e timpul să părăsim localul şi să notăm în calendar încă o sâmbătă petrecută împreună. 
Dar ia plasele cu cumpărături de unde nu-s.


Schiţăm o uşoară stare de panică cu toate că ne treceau toate transpiraţiile! Ne uităm una la alta şi din priviri ne comunicăm acelaşi lucru: afară!


Ne grăbim spre ieşire şi ghiciţi
cine stăteam ţanţose afară lângă un tip? Da, plăsuţele.

Omul îşi savura cafeaua şi nici măcar nu s-a atins de plase!


Şi atunci m-am gândit: Dacă nu le mai găseam? Îmi puneam încrederea în  sistemul de supraveghere al mall-ului. Şi am mers mai departe cu gândirea. În alte timpuri, când îţi dispăreau lucruri şi erai lăsat cu mâna goală, şansele să găseşti obiectul pierdut erau minime.

Astăzi, datorită avansării tehnologice, putem spera să prindem făptaşul.


Şi cum zău că-s curioasă din fire, după experienţa asta care nu e singulară dar e cea mai recentă, am dat un search pe google pentru a mă documenta mai mult pe acest subiect.


Site-ul sdsmag.ro a fost pentru mine ca o
lecţie predată la şcoală. Cum merg pe ideea e bine să ştii cât mai multe din cât mai multe domenii, pot spune că am plecat cu lecţia învăţată şi că, pe viitor, am să ţin şi mai mult cont de siguranţa mea şi am să investesc într-un sistem de siguranţă pentru o viitoare locuinţă personală.


Şi închei aici
mica povestioară care s-a transformat într-o lecţie învăţată cu brio şi v-aş întreba dacă voi aţi avut experienţe cu obiecte dispărute şi dacă aveţi încredere în sistemele de siguranţă ale localurilor pe care le frecventaţi? Mai mult, dacă consideraţi că ar fi util să aveţi aşa ceva în propria locuinţă?




20 noiembrie 2014

Guilty Pleasure Thursday (6)


Dacă eşti din Cluj, cu siguranţă ai auzit de Toulouse Cafe Brasserie. Dacă plănuieşti o vizită la Cluj, să faci bine să auzi de Toulouse Cafe Brasserie.
Dincolo de amplasarea foarte bună, în Piaţa Unirii, localul atrage priviri încă de la intrare. Mi-a plăcut mult ambianţa, m-am simţit bine însă ar fi muncit la capitolul fum în local căci eu, personal, m-am cam sufocat.
Şi am stat foarte aproape de ieşire.

10814166_906642612686909_1601371840_n

De la Toulouse vroiam să încerci două deserturi: brownie-ul lăudat de multă lume şi prăjitura cu dovleac la care mi-a stat gândul de când o văzusem trecută-n meniu.
Dacă cu brownie-ul mi-am pus pofta-n cui pentru că nu îl mai au în meniu, mi-am făcut moftul cu plăjitura cu dovleac.
Aşa că, aceasta e mica mea plăcere de astăzi. 

Dacă nu vă place în mod deosebit dovleacul, aflaţi că nici eu nu sunt înnebunită după el deşi, acasă, părinţii mereu mă îmbie cu dovleac la cuptor. L-am gustat dar nu e pe gustul meu.

Şi totuşi, nici nu urăsc dovleacul. Cea mai bună combinaţie cu dovleac a fost plăcinta bunicii. Ea o numea simplu, ca o femeie de la ţară, "părăţi." Din păcate, ea nu mai e printre noi şi reţeta exactă nu o cunoaşte nimeni. E un aluat ca de clătite dar mai gros, făcut pe sobă, şi înuntru e o pastă de dovleac.
Din ce exact e făcută pasta aia, nu îmi mai amintesc. Aveam puţin peste 10 ani când am mâncat ultima dată plăcinta. Poate ştiţi voi despre ce gen de plăcintă-i vorba? Poate se face şi altundeva în Ardeal sau în ţară, de ce nu? Culmea, nici vecinii bunicii nu ştiu despre ce plăcintă-i vorba.

Dar mai bine vă las cu 3 poze cu prăjitura cu dovleac de la Toulouse şi vă spun câteva cuvinte: A fost bună, nu suficient de dulce pentru gustul meu dar bună, o cremă fină încânta papilele gustative.

Un mic minus pentru designul farfuriei. Am eu ce am cu frişca aia aruncată-n farfurie sub forma respectivă. Şi la Bistro Viena, aceiaşi modalitate de ornare a farfuriei.

10799449_906642452686925_459425059_n

10818604_906642222686948_1114225816_n

10799815_906642532686917_1806351971_n

La final de postare vreau să vă întreb: Vouă vă plac prăjiturile cu dovleac?
Şi dacă printre voi sunt persoane care au fost la Tolouse, ce alt desert îmi recomandaţi? 

S-aveţi o zi plină de zâmbete. 

Vine weekendul! :D

17 noiembrie 2014

Week in photos 83

A mai trecut o săptămână şi iată-ne şi-n postul Crăciunului. Uneori, când mă întreb -oare cum de a trecut aşa repede timpul?- îmi amintesc ce an solicitant am avut. Şi găsesc singură răspunsul.
În altă ordine de idei, lăsând timpul să aibă răbdare cu oamenii, vă spun că am avut o săptămână bună, solicitantă dar bună. Îmi amintesc acum cu zâmbetul de buze de momentele acelea când mă plângeam că nu am somn şi că adorm pe la 4-5 dimineaţa. Acum, cum pun capul pe pernă, cum lumea viselor e a mea.

Dar mai bine să vă arăt pozele de săptămâna asta. Nu sunt bogate cantitativ dar sunt, ca de fiecare dată, însoţite de mici povestioare.


week_in_photos_deeb's_blog_83


#1 În Auchan se găseşte din nou ceaiul Arizona şi cum nu apucasem să mi-l cumpăr şi să încerc să înţeleg de ce atât de multă lume îl laudă, cum l-am văzut pe raft, l-am şi luat. Ambalajul îmi place foarte mult însă conţinutul nu m-a impresionat. Are un gust ok însă nu deosebit.
#2 Văzând cartea asta-n Cărtureşti  m-am gândit, oare cum ar fi să se scrie o carte despre cele mai interesante reţete din perioada comunistă. Mâncăruri gustoase făcute din ingrediente puţine şi multă inventivitate.

Fotografie5347


#3 Mi-a plăcut mult cum mirosea ceaiul Baked Apple şi al meu a fost. La gust e aproape identic cu ceaiul meu preferat de la Starbucks. Yummy!


Fotografie5323


#4 O dimineaţă de vineri la locul de muncă. A fost un fel de breakfast party fără să fi avut ceva de sărbătorit în mod deosebit. Poate faptul că-i vineri? :)) 

Fotografie5340


#5 Îmi place roşule tare mult iar un pulover de-un roşu intens chiar îmi lipsea. Unde mai pui că e oversized deci pe placul meu şi, şi redus cu 30%. Al meu a fost!


Fotografie5338


#6 Cheat day! Pentru că merit şi pentru că îmi era tare, tare poftă de Bounty şi budincă.
week_in_photos_deeb's_blog_83_1


#7 În încercarea de a găsi băutura sezonului la Starbucks, mai aveam de încercat Honey and Almond Hot Chocolate. E bună, are un gust pregnant de migdale dar cred că iarna asta voi rămâne la ceai şi Toffee Nut Latte. 
#8 Noul parfum de la Oriflame îmi place nespus de mult şi persistă binişor, 4-5 ore. 

Fotografie5349


#9 Şi-am votat! Să fie într-un ceas bun! Voi aţi mers la vot?

N-au fost prea multe poze săptămâna asta aşa-i? Dar sper totuşi că v-a făcut plăcere să citiţi postarea şi aştept cu mult drag să-mi povestiţi despre săptămâna voastră!

Vă pup!




13 noiembrie 2014

Beauty Bloggers Cluj Meeting 3rd Edition


Sâmbătă, 8 noiembrie, Anca, Laura şi Cleo au reuşit să ne strângă, aproape în aceiaşi formulă, (+-) ca şi în anii precedenţi, la o nouă întâlnire a bloggeriţelor de beauty, fashion şi lifestyle din Cluj. Pentru că îmi pot imagina câtă muncă este necesară pentru organizarea unui asemenea eveniment, nu pot decât să le felicit pe fete şi să le mulţumesc pentru invitaţie.


IMG_0447 - Copy


Şi acum ar trebui să încep să vă povestesc despre ce am discutat, ce am aflat nou şi cu ce bagaj de cunoştinţe am plecat de la întâlnire. Dar e o mare dezordine în mintea mea deoarece vreau să vă comunic atât de multe într-un mod cât mai sintetizat pentru a nu scrie romane şi a plictisi.


IMG_0503

Am avut plăcerea de mă revedea cu multe dintre fetele pe care le cunoscusem în anii precedenţi dar şi plăcerea de a cunoaşte şi socializa cu persoane care, din diverse motive, nu au putut fi prezente la ediţiile anterioare sau cu care nu am apucat eu să schimb câteva vorbe. Le-aş menţiona aici pe Gabriela Popescu şi pe Mădălina Merca căreia îi urmăresc cu drag blogul pentru că are un stil vestimentar cu care mă identific.
În plus, a fost invitată Luiza, Online Communication Manager Oriflame, o prezenţă caldă care ne-a transmis informaţii utile şi a fost deosebit de receptivă la discuţiile, ideile, dilemele noastre. Sunt convinsă că a fost o relaţie win-win, nu doar noi am avut de învăţat de la ea ci şi ea a învăţat ceva de la noi.


IMG_0518

Mai în glumă, mai în serios, ştiţi cum am realizat că au trecut anii? Prin faptul că una dintre discuţiile de bază ale întâlnirii a fost: Cum reuşim, cele care avem un loc de muncă, să ne găsim timp pentru a rămâne o prezenţă constantă în blogosferă? Fiecare dintre noi a încercat să explice cum îşi manageriază timpul astfel încât să nu-şi transforme într-o corvoadă pasiunea a de împărtăşi informaţii relevante cu cei din jur.
Genul acesta de discuţii au cam reprezintat monopolul însă nu s-a omis discuţia despre relaţia PR-blogger-cititor şi, cu această ocazie, fiecare a împărtăşit din experienţa ei. Că este vorba despre advertoriale, bannere expuse pe blog sau colaborare pe termen scurt/lung prin review-uri, a fost benefic pentru noi să dezbatem o asemenea temă.
Personal, mi-ar fi plăcut ca pauza de chat-chat să fi fost şi mai lungă căci în încercarea mea de a schimba câteva vorbe cu fiecare dintre fete, am omis unele persoane. Şi uite aşa, după ce am primit pozele de la eveniment, am constatat că eu nu am stat -cuminte- decât pentru poza de grup.
Cu toate acestea, a fost şi o pauză delicioasă căci am avut parte de dulciuri raw vegan de la Rawana.


IMG_0430 - Copy

IMG_0428 - Copy


Spre deosebire de Bucureşti unde evenimentele de beauty/fashion sunt mai numeroase şi ocazia de a te revedea cu persoane care au aceiaşi pasiune ca şi tine este implicit mai mare, la Cluj situaţia nu este la fel de roz. Este drept, încet, cu paşi mărunţi dar siguri şi Clujul începe să iasă în evidenţă însă deocamdată zona bloggerilor de modă este mai bine exploatată. Şi cu succes aş zice!
Curând, am speranţa că şi sectorul care nu este nişat strict pe fashion va beneficia de evenimente la fel de calitative.
Am, în schimb, certitudinea că şi aici suntem nu doar o comunitate unită de bloggeri ci şi nişte persoane tinere, optimiste şi, da, îmi permit să spun că suntem smartass. Activăm în domenii atât de diverse: medicină, IT, contabilitate, marketing, psihologie etc şi totodată ne facem timp şi ne rugăm ca, măcar în mintea noastră, ziua să aibă 25 de ore pentru a scrie un review, o postare personală, a publica ţinuţa zilei sau săptămâna în imagini. E plăcut să vezi asta şi să observi evoluţia bloggerului de dincolo de blog. Asta aşa, ca o notă personală.


De la întâlnire am plecat cu un mare şi greu goodie bag. Şi nu doar pentru mine. Urmează un concurs pentru voi!


Fotografie5299

Fotografie5300

IMG_0621

Acest eveniment a fost realizat de Cleopatra Coman, Anca Pop  si Laura Opris cu ajutorul co-organizatorilor FarmecSponsori oficiali: Pantene, Melkior, Rouge Boutique, Sephora, Dove, C-Thru, Elmiplant, Oriflame, Yves Rocher, Rawana, Aqua Carpatica


Vă invit, aşadar, să urmăriţi blogul şi pagina de Facebook pentru că, în curând, voi da drumul unui concurs pentru voi.  

S-aveţi o zi plină de zâmbete!


10 noiembrie 2014

Week in photos 82

Fete dragi,

Ştiu că am întârziat puţin cu publicarea postării dar am să vă ofer în schimb o avalanşă de poze! Sau cel puţin impresia aceasta am avut-o când am uploadat pozele şi începusem să îmi formulez în minte mici descrieri. "Oare mai sunt multe? Aşa de bogată-n fotografii mi-a fost săptămâna? Şi eu care credeam că nu voi avea ce să vă arăt." 
Făcând o evaluare săptămânii de care ne-am despărţit pot spune că am reuşit şi să mă întâlnesc cu prietenii la un film, şi să îmi petrec câteva ore relaxante la Starbucks (vă povestesc eu mai multe imediat) şi să particip la Beauty Bloggers Meeting şi să merg la o zi de naştere. Yey, me. Superwoman ori smth! De la o vreme încoace îmi place să fiu tot mai activă şi să încerc să îmi manageriez eficient timpul. Nu spun că reuşesc asta de fiecare dată însă lucrez să mă perfecţionez. Asta pentru că nu doresc să fiu genul de persoană care merge la serviciu, se intoarce acasă, mănâncă şi se pune la somn. No, no, no!
Nu refuz niciodată un sfat, aşa că dacă aveţi mai multă experienţă îmi puteţi împărtăşi şi mie din ea. Aş aprecia!


Lăsând vorbăria, să vă arăt pozele.


week_in_photos_82_deeb's_blog


#1 Ceaiul acesta e ultima mea obsersie. E atât, atât de bun și aromat!
#2 În ultima perioadă am trecut la deodorantele spray și mi-am luat pe acesta de la Balea pentru că îmi place cum miroase. Nu l-am testat încă pe haine negre/albe dar nici nu am multe așteptări în acest sens.


Fotografie5257


#3 Vai ce-mi plac prăjiturele acestea cu jeleu de portocale și căpșuni! Aș putea mânca non-stop!


week_in_photos_82_deeb's_blog_4


#4 Yummy chocolate & nice package.
#5 Îmi cam place iaurtul ăsta cu rodie și zmeură deși e mai degrabă cu gust pregnant de zmeură, cel de rodie abia se simte.

15564558700_947852a55e_b

#6 Micul dejun din ultima perioadă. Mâncasem mai demult unt de arahide și nu mi-a plăcut iar acum am spus că e timpul să îl încerc din nou. Asta pentru că am mâncat Reese's cu unt de arahide și mi-a plăcut. Și pentru a nu fi prea bruscă "testarea" am zis că voi încerca întâi cu o cremă de arahide. Zis și făcut. Și tare mult îmi place combinația de pâine prăjită, cremă de arahide și măr.


http://trailerefilmenoi.ro/wp-content/uploads/2014/10/john-wick.jpg


#7 Am văzut John Wick şi, cu toate că mă aşteptam strict la un film de acţiune (cel puţin asta arată trailerul) am avut parte de acţiune combinată cu mult umor şi sarcasm. I-aş da un 8.


Fotografie5265


#8 Mici mofturi și o returnare de produs. Prima, de altfel. Îmi luasem o fustă de la New Yorker și în sinea mea speram că se va mai lăsa. Cu toate că mi se părea că stă prea fixă și e oarecum incomodă, mi-a plăcut atât de mult încât, dintr-un impuls, am luat-o. Bineînțeles că întâi am întrebat dacă nu mai există mărimea M pe stoc în alte magazine NYer din țară căci eu sunt dispusă să aștept dar n-am avut noroc. După vreo 2 zile am realizat că, din păcate, nu este ok și am returnat-o.


week_in_photos_82_deeb's_blog_1


#9 Rochia asta a fost dragoste la prima vedere ... acum o lună. Știu că o probasem dar nu mi-am luat-o pentru că aveam bugetul alocat pentru alte lucruri mai importante. Acum nu mi-a mai scăpat. 


Fotografie5266


#10 Ținuta pe care am purtat-o la întâlnirea cu bloggerițele din Cluj.

Fotografie5287


#11 Știți când simt eu că se apropie Crăciunul? Când e întâlnirea anuală cu bloggerițele. Te simți așa răsfățată. :)) Am ajuns acasă și evident că primul lucru a fost să răstorn toate pungile și, curioasă ca un copil, să văd ce ne-au oferit sponsorii. Am produse și pentru voi! :D


Fotografie5290


#12 Și am primit și o diplomă drăguță. Fetele au considerat că sunt #besturbanblogger și zău că mi-s mândră! Asta pentru ca tot pozez fiecare colțișor din Clujul meu drag.


Fotografie5309


#13 Nu știu pe ce planetă am trăit până acum și de ce nu am încercat pizza de la Pizza Hut dar rău am făcut. Mi-a plăcut mult.


week_in_photos_82_deeb's_blog_2


#14 Vă spuneam la începutul postării că am petrecut câteva ore relaxante (vreo 2) la Starbucks și că asta mă bucură. Pentru mine Starbucks nu e o simplă cafenea și nu merg acolo datorită brandului. Merg pentru că îmi place să stau pe canapeaua din colțul cafenelei și să admir oamenii care-și petrec câteva ore în mall. O activitate banală ați zice dar de multe ori privitul ăsta se finalizează cu o sursă de inspirație. Că e vorba de o ținută sau o idee de poveste. Merg pentru că am transformat asta într-o tradiție. Și-mi place atmosfera din Starbucks și muzica implicit. Și cafeaua, evident.
#15 Profitând de oferta 1+1 eu mi-am luat Gingerbread latte care nu mi-a plăcut în mod deosebit și am gustat Toffee Nut Latte care e mai bună!


week_in_photos_82_deeb's_blog_3


#16 Că tot vă vorbeam despre privitul oamenilor, doamnele astea drăguțe m-au făcut să zâmbesc. Nu m-am putut abține și le-am pozat. Mă și imaginam pe mine și pe prietena mea cea mai bună peste ani, continuând tradiția lansată cu ceva ani în urmă, de a ne povesti toate cele în timp ce savuram un ceai sau o cafea la Starbucks.
#17 Și-am găsit Mirinda de căpșuni dar nu e prea grozavă. Iar cu oul kinder e altă poveste. Vroiam să văd oare ce jucării mai sunt? Da, asta e minte de om la 24 de ani.:))


Am să opresc aici avalanşa de poze!
Cam aşa s-a desfăşurat săptămâna mea în imagini şi, ca de fiecare dată,
aştept să îmi spuneţi săptămâna voastră cum a fost? 






6 noiembrie 2014

Guilty Pleasure Thursday (5)

Vă tot spuneam eu "dacă e duminică, e timpul pentru Week in photos" iar acum vreau să transform şi postarea Guilty Pleasure Thursday într-una dacă nu săptămânală măcar bilunară.
Cu ocazia aceasta vreau să vă arăt localuri drăguţe cărora le-am trecut pragul, idei de reţete şi ce a mai apărut gustos pe piaţă.

Astăzi vă arăt câteva poze dintr-un local din Cluj deschis în vară numit Colin's Gastro Pub. Mărturisesc că acum l-am vizitat pentru prima dată şi m-a impresionat într-un mod plăcut. Îmi place decorul, m-au amuzat unele mesaje plasate parcă strategic pentru a fi recepţionate de fiecare persoană care trece pragul localului, îmi place cromatica localului, canapelele extrem de comfortabile într-o nuanţă de maro închis contrastează frumos cu pereţii de culoarea turcoazului şi îmi place atmosfera din local. Îmi place că este spaţios şi mai aerisit decât multe alte localuri din oraş dar îmi displace acel televizor care se poate observa şi-n poza 4 şi care parcă strică puţin din farmecul localului.


Fotografie5161

DSCN1159

DSCN1158

DSCN1157

Să ne amuzăm puţin! :D


DSCN1156

Cât despre mâncare şi băuturi,atât ca şi gust cât şi ca şi prezentare, mă declar mulţumită. Desigur, mai sunt multe de gustat dar, la o primă impresie,acord un vot pozitiv.


Fotografie5156

Eu mi-am ales tapas cu pesto din roşii uscate, prosciutto şi rucola şi un cappuccino care să mă dezmeticească după o noapte lungă şi o săptămână încărcată.
Combinaţia prosciutto, rucola şi pesto din roşii uscate pe nişte felii crocante de pâine baghetă  mi s-a părut extrem de delicioasă! Cu siguranţă o să mai comand!


DSCN1162

Nu cred că mai este nevoie de vreun cuvânt pentru poza de mai jos.


DSCN1165

Mie cred că se poate observa şi citi că mi-a plăcut. Vouă? V-am stârnit interesul măcar cu ultima poză?


 Şi ştiţi ce mi-ar plăcea?


Mi-ar plăcea să îmi spuneţi voi un local din oraşul vostru unde atât mâncarea, băutura cât şi ambianţa sunt pe placul vostru? Aştept aşadar cu mult drag comentariile voastre.


 O zi de joi plină de zâmbete s-aveţi! 




09 10