21 iunie 2015

Noi cumparaturi: produse cosmetice si de ingrijire

Servus lume dragă,

Şi ce bine-i că-i duminică! Ne mai dezmeticim şi noi şi mai profităm că nu e foarte cald afară.

Ieri în Cluj au avut loc o serie de evenimente sub numele "Cluj never sleeps" şi cu greu am ales unde să merg. Când ai party in tramvai, teatru în aer liber, Alandala la Sala Polivalentă, Rooftop Party la Iulius Mall şi tu vrei să mergi la toate e greu să te teleportezi.
Da, aşa e în Cluj: multe evenimente faine în acelaşi timp!
Şi urmează Electric Castle săptămâna viitoare! Abia aştept!

Încheind mica introducere, vreau să trecem la subiectul postării şi anume mici cumpărături făcute în ultima perioadă în zona cosmeticelor şi produselor de îngrijire.
Mi-am propus să îmi cumpăr cosmetice doar atunci când mi se termină un anume produs şi se pare că reuşesc  să mă ţin de cuvânt.



Fotografie6111

1. Şampon uscat Batiste XXL Volume - varianta mini. Cum urmează perioada concediilor şi eu aveam doar un tub mare de şampon uscat, această variantă mini mi se pare perfectă pentru călătorii.
2. BHA 2% Liquid Paula's Choice - varianta mini.  Un produs extrem de lăudat, cauza principală pentru care multe persoane au un ten frumos, fără coşuri. Mi-am tot luat mostre şi am decis să îmi iau mai bine varianta travel size. Produsul în sine îl folosesc de aproape 4 săptămâni însă rezultatele nu sunt prea bune. Îl folosesc cu succes în zona T însă dacă îl aplic oriunde altundeva pe ten îmi cauzează coşuri cu toate că ar trebui să facă fix opusul. Îi mai acord câteva şanse totuşi, să vedem cum se comportă.
3. Balsam de buze cu cireşe de la Nivea. L-am pierdut pe cel de la Yves Rocher şi am zis să îmi iau de la Nivea dar nu e la fel de colorat şi nici la fel de hidratant.
4. Fond de ten Vichy Dermablend Opal 15. Îi sunt fidelă de 3 ani.
5. Tuş Astor 24h Perfect Stay Thick and Thin. Am decis să îmi iau un tuş cariocă pentru că ar fi mai uşor de utilizat şi economiseşti şi timp preţios dimineaţa. Întradevar este mai uşor de folosit dar atunci când vreau să trasez o linie foarte subţire îmi trebuie un tuş cu o pensulă subţire. Aşa că pentru un rezultat frumos într-un timp scurt, trebuie să le folosesc pe amândouă.


Fotografie6109


 #6 În ultima perioadă mi-am tot luat oje de la Rimmel atât pentru culorile frumoase cât şi pentru rezistenţa lor. De joi am pe unghii oja portocalie din stânga şi încă arată bine. Cum aveam nevoie de câteva culori pentru vară, acestea 3 mi s-au părut potrivite.
Plus că la Auchan sunt la reducere, costând 5 lei. (cu excepţia celor din colecţia Rita Ora)



Şi cam acestea au fost cumpărăturile mele.

Vă tentează ceva din lista mea? Şiii, voi ce v-aţi luat recent?
Aştept cu mult drag comentariile, opiniile, sugestiile voastre.

Vă pup, s-aveţi o duminică plăcută!

15 iunie 2015

Week in photos 99


Servus lume dragă,

Făcând bilanţul săptămânii trecute constat că stau prost la capitolul poze.
E drept, n-a fost o săptămână în care m-am plimbat de colo-colo pentru că,pentru gusturile mele, a fost prea cald, chiar şi seara.
Ştiu, iarna mă plâng că-i frig, vara mă plâng că-i cald. Pentru mine 25 de grade să fie şi e temperatura perfectă. Organismul meu aprobă.
Sper că voi agreaţi mai bine căldura şi că v-aţi bucurat de săptămâna de care ne-am despărţit ieri.

Ca să nu mai lungim povestea, haideţi să vă arăt chiar şi puţinele poze pe care le-am făcut.


deebs_blog_week_in_photos_99_2

#1 Colţişorul meu preferat dintr-un restaurant din Cluj arhicunoscut, Camino.
E cămăruţa de la nefumători unde întotdeauna caut loc când trec pragul localului. Are un vibe inexplicabil şi e bogată în ale mele amintiri.
#2 Îngheţata mea preferată la început de vară. E foarte bună combinaţia iaurt-caramel. E fix ce trebuie.


deebs_blog_week_in_photos_99_1

#3 Bounty Milshake. A se observa ciocolata Bounty de deasupra. Yumm!
#4 Miere, iaurt cremos, mentă, nuci şi pepene galben. Sună foarte bine, nu? O combinaţie super răcoritoare şi incredibil de bună!


Fotografie6116

#5 Planuri pentru vară. Vine cineva la Electric? :D


gbk


#6 Selfie cu ale mele colege de la birou sau 3 fete cu ochi căprui.


Fotografie6098


#7 Cumpărături din HM. Am scris despre ele un articol aici : De ce cumpăr de la reduceri



Fotografie6106

#8 Vara asta e despre franjuri şi piele întoarsă.


Fotografie6128

#9 Dacă în urmă cu 3 ani îmi arăta cineva cutia asta şi-mi spunea: "Uite, acestea-s lanţurile tale!" Nu l-aş fi crezut. La cât de casual mă îmbrăcam, îmi era cam imposibil să port aşa ceva. Şi uite că ne schimbăm.

Şi gata-i săptămâna în imagini. Am zis eu bine că nu am făcut multe poze.

Săptămâna voastră cum a fost?

Aştept cu mult drag comentariile voastre, vă pup!

Un început plin de zâmbete s-aveţi!



13 iunie 2015

De ce cumpar de la reduceri?

Servus lume dragă,

M-am tot gândit şi răzgândit la titlul acestei postări. Să fie "noi cumpărături" sau "cumpărături din HM" sau mai bine să fie ceva legat de subiectul propriu zis al postării şi anume reducerile.


Şi uite aşa am decis să vă spun în câteva rânduri de ce prefer cumpărăturile din perioada reducerilor şi cât poţi economisi.


Înainte de a mă muta la Cluj am fost o persoană şi mai chibzuită decât sunt în prezent asta şi pentru că tentaţiile din Cluj sunt mult mai mari decât cele din oraşul natal dar şi pentru că mi-am schimbat stilul vestimentar care nu se mai reduce, indiferent de sezon, la blugi, tricou şi teneşi.

Cu toate acestea, încerc să nu mă arunc cu capul înainte şi cum plimbatul prin magazine e o activitate relaxantă pentru mine, deseori mi se întâmplă să găsesc la reducere produsul dorit.

La HM sunt reduceri cam tot timpul aşa că niciodată nu ocolesc magazinul. De regulă ocolesc zona dedicată lenjeriei intime pentru că nu găsesc decât extrem de rar mărimea mea la reducere dar niciodată nu uit să trec pe la încălţăminte. Purtând 39-40 şansele să îmi găsesc ceva pe placul meu sunt mari. Aşadar una rece, alta caldă.
Şi totuşi, zilele trecute nu mi-am luat încălţăminte la preţ redus ci pantaloni de jogging, maieuri, un hanorac şi accesorii.

Fotografie6098

Pentru toate trebuia să plătesc: 342 RON
Cât am plătit? 96 RON
Cât am economisit? 246 RON
Eu zic c-am făcut o bună afacere.

Şi acum să vă arăt ce mi-am luat:

Nu aveam nici un hanorac în garderobă şi de ceva vreme căutam unul roşu pe placul meu. Oversize dacă se poate.
L-am găsit! La raionul de bărbaţi. E roşu, e mare, e călduros şi a costat doar 30 RON. Bingo!
 reduceri_hm_deebs_blog_1

Niciodată nu poţi avea prea multe tricouri şi maieuri. Vara îmi plac maieurile lungi şi semi-transparente care arată bine şi peste un costum de baie atunci când mergi la plajă.
 2 maieuri x 10 RON = 20 RON
În ultima perioadă în fiecare zi fac sport. Acasă. Squaturi, diverse tipuri de abdomene, exerciţii pentru braţe şi îmi fac curaj să mă apuc şi de alergat dimineaţa înainte de a merge la serviciu. 
E vară, colanţii ies din discuţie aşa că mi-am luat o pereche de pantaloni scurţi pentru sport. 30 RON.

reduceri_hm_deebs_blog_2

Adevarata afacere cred însă că am făcut-o la accesorii.
Lanţuri, brăţări, cercei toate 2 RON-bucata? Ok, ale mele să fie atunci! Am plătit 16 RON.

PS: HM are reduceri de 40% online la costumele de baie + transport gratuit dacă introduceţi codul afişat pe pagina lor.
Eu mi-am comandat ceva dar n-am găsit chenarul pentru introducerea codului şi odată apăsat pe "finalizarea comenzii" mi-au taxat transportul.
Aşa că le-am scris un e-mail că ar fi preferabil ca şi chenarul să fie mai vizibil sau să fie ca opţiune imediat după ce introduci adresa şi modalitatea de plată. Surprinzător, mi-au răspuns la e-mail în mai puţin de 12 ore.

Voi aţi profitat de reducerile din magazine/online?

Şi dacă vă place lanţul şi cerceii, v-aş ruga să îmi spuneţi şi voi organiza un concurs pentru voi.  :) 

Aştept cu mult drag comentariile voastre.

V-am pupat şi vă doresc o seară de sâmbătă cât mai relaxantă!






7 iunie 2015

Week in photos 98

Servus lume dragă,

Dacă săptămâna trecută am spus pas postării Week in Photos deoarece am fost în vizită la părinţi şi am dorit ca pentru 3 zile să mă deconectez complet de lumea virtuală şi să petrec timp în compania celor dragi, săptămâna asta n-am scuză.

Am avut o săptămână şi cu bune şi cu rele şi cu gânduri aruncate în toate direcţiile.

Nu ştiu dacă vi se pare familiar dar eu păţesc să am dureri de stomac asemănătoare durerilor pe care le ai atunci când ai emoţii, dureri care mă anunţă că urmează să se întâmple ceva mie sau celor apropiaţi. De bine sau de rău, asta nu-mi comunică.
Pur şi simplu mă trezesc dimineaţa cu durerea aia de stomac care mă anunţă "Azi se întâmplă ceva. Fii pregătită!"

Cu mici marje de eroare, stomacul meu chiar anticipează corect un anume eveniment iar prietenii se tot amuză pe seama mea numindu-mă Mama Omida.
Cam toată săptămâna am avut sentimentul ăsta şi de această dată nu e legat de persoana mea. Mă bucur însă că acum s-a calmat.

Revenind însă la oile noastre, mai bine vă arăt pozele de săptămâna asta:


Fotografie6059

#1 Ghemotocul ăsta mă face mereu să zâmbesc. Până să mă mut la Cluj, a fost pisica mea. Acum e pisica alor mei.  Nici nu intru bine-n bloc şi Ţikişor simte că vin acasă. Mă aşteaptă frumos în faţa uşii şi când mă vede începe să mieune şi să toarcă. Mai degrabă comportament de câine, aţi zice, nu?
Şi apoi începe distracţia. Mă cheamă în camera mea, mă invită pe pat şi spectacolul mieunatului şi al torsului continuă. No, cum să nu o iubeşti? Şi luna viitoare împlineşte 14 ani umani!


affa


#2 Am refăcut reţeta de tagliatelle cu broccoli, ciuperci, rucola mărunţită şi sos de smântână. Un deliciu!



Fotografie6068

#3 Săptămâna italiană la Lidl. Biscuiţii cu ciocolată şi mousse-ul cu mascarpone şi cafea mi-au făcut cu ochiul! Cum am renunţat la cafea de mai bine de 1 lună (nu că aş fi consumat mai mult de 2-3 cafele pe săptămână) mi-a fost poftă de ceva cu aromă de cafea.


Fotografie6076


#4 Săptămâna trecută 15 grade, săptămâna asta 30. Rezultatul? O invazie de coşuri pe tenul meu. Întotdeauna mi-au displăcut schimbările climatice bruşte şi în mod cert vara nu e anotimpul cu care tenul meu se înţelege însă m-a luat complet pe nepregătite. Am decis să schimb rutina şi să încep să folosesc Paula's Choice. Sunt în stadiul de stabilire a rutinei dar sper să o identific cât mai repede. Noroc cu mostrele.



Fotografie6083

#5 Akroska sau okroshka e nemaipomenită vara! O supă rece, tradiţională rusească e perfectă pentru zilele calde!


Fotografie6081

#6 Limonada cu ghimbir devine încet dar sigur preferata mea în această vară.


week_in_photos_96_2

#7 Cel mai bun cidru e cel de la Magners. Foarte aromat!
#8 Un kilometru de picioare şi jeanşii preferaţi.


week_in_photos_98_1

#9 După ce-am mâncat minunăţia de sorbet de mango, aveam aşteptări de la varianta cu zmeură. Din păcate, e prea dulce pentru gustul meu.
#10 Poftiţi la căpşuni de la Satu Mare. Foarte bune.


Voi ce-ati facut interesant săptămâna asta? 

4 iunie 2015

Comanda Paula's Choice si cumparaturi din DM

E iunie, e vară!


Iar eu am pornit la cumpărături în DM şi online pe site-ul Paula's Choice pe care vreau să vi le arăt în cadrul acestei postări.


Fotografie6074

Nu ştiu cum stă situaţia la voi dar în Cluj e căldură mare, mon cher!
După ce săptămâna trecută am avut parte de temperaturi de 15 grade să treci direct la 30 parcă e cam prea dintr-odată.
Asta a spus şi tenul meu care în decurs de o săptămână a luat-o razna, în special în zona bărbiei şi, discutând şi cu alte persoane, se pare că nu-s singura. Având tenul gras cu porţiuni uscate şi sensibile (Yes, I got the whole package. Aşa norocoasă-s - scuzaţi-mi romgleza) vara mă confrunt cu coşuri şi uneori cu pustule. În sezonul rece tenul nu se revoltă mai deloc însă vara mi-e tot timpul teamă să nu pornească un război. Nu de alta dar parcă n-am cei mai buni aliaţi!

Şi uite aşa am decis în sfârşit să încerc produsele Paula's Choice. De ce mi-a luat atât de mult până să apelez la ele? Nu ştiu.
Mi-am luat mostre din produsele pe care mi le-a recomandat Corina Allan (Pasagera pentru cei familiari cu blogofera românească) şi aştept să găsesc rutina potrivită iar apoi să pot achiziţiona produsul full size.


Fotografie6076

Mi-am luat 2 mostre din: Skin Perfecting 2%  BHA Gel Exfoliant, Skin Perfecting 2% BHA Liquid Exfoliant, Skin Balancing Pore-Reducing Toner, Skin Balancing Oil-Reducing Cleanser şi Resist Daily Pore Refining Treatment 2% BHA.
Şi astăzi am început să le şi folosesc.
Mâine ar trebui să primesc Skin Balancing Ultra-Sheer Daily Defence SPF 30 care nu era pe stoc când am făcut prima comandă.

 !!! Dacă aţi folosit produse Paula's Choice şi aveţi şi voi ten gras cu tendinţă acneică, m-aş bucura să citesc experienţa voastră cu produsele şi cum arată rutina voastră de îngrijire. !!!


Ştiu că e plin internetul de review-uri dar o părere în plus nu strică niciodată!


Să trecem la cumpărăturile din DM, nu foarte multe dar utile.



Fotografie6078

Despre şamponul uscat Frottee am citit prima dată pe blogul lui Dee iar astăzi am văzut că l-a şi pus pe lista cu preferatele lunii mai. Sper şi eu să mă înţeleg la fel de bine cu el.
Vaselina e ideală dacă vă confruntaţi cu iritaţii ale pielii sau aveţi unele porţiuni mai uscate. Înainte foloseam clasica cremă de gălbenele care e şi ea foarte bună.
Autobronzantul Alverde se încadrează în categoria produse mult iubite. L-am mai folosit, l-am abandonat în favoarea celui de la Balea şi a unui produs cu un preţ mai piperat, Vita Liberata, însă m-am reîntors la el. Cel de la Vita Liberata mi-a plăcut că oferă un bronz frumos după prima aplicare dar şi dispare după primul duş ceea ce la Alverde nu se întâmplă. 
Tot de la Alverde mi-am luat corectorul pentru roşeată

Cam atât despre cumpărăturile mele din această săptămână. 

Aţi folosit vreunul dintre produsele prezentate?
Aştept cu mult drag comentariile şi opiniile voastre!

Vă pup, o seară faină şi un weekend plin de zâmbete!

09 10