Servus lume dragă,
Dacă săptămâna trecută am spus pas postării Week in Photos deoarece am fost în vizită la părinţi şi am dorit ca pentru 3 zile să mă deconectez complet de lumea virtuală şi să petrec timp în compania celor dragi, săptămâna asta n-am scuză.
Am avut o săptămână şi cu bune şi cu rele şi cu gânduri aruncate în toate direcţiile.
Nu ştiu dacă vi se pare familiar dar eu păţesc să am dureri de stomac asemănătoare durerilor pe care le ai atunci când ai emoţii, dureri care mă anunţă că urmează să se întâmple ceva mie sau celor apropiaţi. De bine sau de rău, asta nu-mi comunică.
Pur şi simplu mă trezesc dimineaţa cu durerea aia de stomac care mă anunţă "Azi se întâmplă ceva. Fii pregătită!"
Cu mici marje de eroare, stomacul meu chiar anticipează corect un anume eveniment iar prietenii se tot amuză pe seama mea numindu-mă Mama Omida.
Cam toată săptămâna am avut sentimentul ăsta şi de această dată nu e legat de persoana mea. Mă bucur însă că acum s-a calmat.
Revenind însă la oile noastre, mai bine vă arăt pozele de săptămâna asta:
#1 Ghemotocul ăsta mă face mereu să zâmbesc. Până să mă mut la Cluj, a fost pisica mea. Acum e pisica alor mei. Nici nu intru bine-n bloc şi Ţikişor simte că vin acasă. Mă aşteaptă frumos în faţa uşii şi când mă vede începe să mieune şi să toarcă. Mai degrabă comportament de câine, aţi zice, nu?
Şi apoi începe distracţia. Mă cheamă în camera mea, mă invită pe pat şi spectacolul mieunatului şi al torsului continuă. No, cum să nu o iubeşti? Şi luna viitoare împlineşte 14 ani umani!
#2 Am refăcut reţeta de tagliatelle cu broccoli, ciuperci, rucola mărunţită şi sos de smântână. Un deliciu!
#3 Săptămâna italiană la Lidl. Biscuiţii cu ciocolată şi mousse-ul cu mascarpone şi cafea mi-au făcut cu ochiul! Cum am renunţat la cafea de mai bine de 1 lună (nu că aş fi consumat mai mult de 2-3 cafele pe săptămână) mi-a fost poftă de ceva cu aromă de cafea.
#4 Săptămâna trecută 15 grade, săptămâna asta 30. Rezultatul? O invazie de coşuri pe tenul meu. Întotdeauna mi-au displăcut schimbările climatice bruşte şi în mod cert vara nu e anotimpul cu care tenul meu se înţelege însă m-a luat complet pe nepregătite. Am decis să schimb rutina şi să încep să folosesc Paula's Choice. Sunt în stadiul de stabilire a rutinei dar sper să o identific cât mai repede. Noroc cu mostrele.
#5 Akroska sau okroshka e nemaipomenită vara! O supă rece, tradiţională rusească e perfectă pentru zilele calde!
#6 Limonada cu ghimbir devine încet dar sigur preferata mea în această vară.
#7 Cel mai bun cidru e cel de la Magners. Foarte aromat!
#8 Un kilometru de picioare şi jeanşii preferaţi.
#9 După ce-am mâncat minunăţia de sorbet de mango, aveam aşteptări de la varianta cu zmeură. Din păcate, e prea dulce pentru gustul meu.
#10 Poftiţi la căpşuni de la Satu Mare. Foarte bune.
Voi ce-ati facut interesant săptămâna asta?