Primavara incepe cu un buchet de flori

Sau cu mai multe :D

Vă amintiți voi cântecelul  cu "Vine, vine primăvara/Se așterne în toată țara/Floricele pe câmpii/Hai să le adunăm copii"? Ei bine, eu abia în aceste zile simt că ne putem în sfârșit bucura de lucrurile frumoase pe care acest anotimp ni le oferă.
Cer senin, soare care îți poate aduce un prim bronz frumos, temperaturi ridicate și mai ales mirosul florilor și a copacilor infloriți.

Pentru mine primăvara nu începe în martie când totul e încă gri ci acum, acum când până și fețele oamenilor sunt mai calde, mai luminoase.
Mă încadrez în categoria acelor puține femei care nu se lasă topite după un buchet de trandafiri dar care este încântată să primească un buchet de lalele la orice oră din zi sau noapte. Mai că aș zice că domnii scapă ușor cu mine.

Și totuși, nu despre mine aș dori să vă povestesc ci despre impasul în care uneori te găsești atunci când mai e puțin până la ziua mamei tale care locuiește într-un alt oraș dar care precis s-ar bucura ca, pe lângă să-ți audă vocea la telefon, să primească acasă un buchet de flori

Mama e născută aproape de mijlocul lunii aprilie și uneori ziua ei se sincronizează frumos cu Paștele astfel că putem sărbători împreună, în familie. Au fost însă ani în care de ziua ei, nu i-am fost aproape și, cum știu că mama e o mare iubitoare de flori, recent m-am gândit la varianta comandării de flori printr-o florarie online
În privința cadourilor pentru ea am încercat de la varianta de cadou oferit personal, la cadou trimis prin intermediar, cadou trimis prin poștă/curier ba chiar cadou ambalat frumos și trimis pe autocar. Eh, vremuri când eram studentă! Au fost apreciate și acele gesturi, știți cum sunt mamele, se bucură pentru orice mică atenție însă atunci când poți să oferi mai mult, de ce să nu faci asta? 

http://www.1zoom.me/en/wallpaper/345052/z1240.5/%26original=1

Voi ați comandat vreodată flori pentru cineva drag prin intermediul unei florării online? Sau ați primit? :D

Mi-ar face plăcere să citesc experiențele voastre!

Și cum e vineri, vă doresc s-aveți un weekend plin de zâmbete!